Nu, nu mereu aţi avut o părere proastă despre mine...; dar, vă văd tăcerea în ochi şi două lacrimi pe-un obraz.
N-am uitat cine ce a zis despre mine; n-am uitat cine m-a rănit; n-am uitat nici cine m-a lăsat. Dar nu-i nimic. Cred că v-aţi dat seama că mi-aţi făcut un bine, până la urmă; şi staţi liniştiţi, nu mă răniţi – chiar mă amuză să văd cat de puţin gândiţi. Sincer, mi-e mai uşor să fiu rea, decât să fiu bună, neavând cu cine. Mă cunosc: pot să vă rănesc încă o dată.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram eu, acolo, pentru voi?! Nu mă consolaţi cu nimic dacă veniţi şi-mi spuneţi că vă pare rău. Mai devreme sau mai târziu, într-o zi, veţi înţelege!
Iar mie.., cred că, până la urmă, îmi place ca lumea să mă subestimeze; aşa o pot face să se convingă singură de cine sunt eu cu adevărat..
şi mai ştii ce?! Pot să pierd tot, în viaţă.. Nu imi pasă; mă ridic la loc.
Denlyn, să ştii.
